luni, 21 martie 2011
Foto: evz.ro
|
Autoritățile de la Minsk au restricționat accesul a 150 de oficiali europeni și americani pe teritoriul Belarusului pentru atitudine tendențioasă și rol destructiv în relațiile Belarus-Occident.
Printre oficialii de pe lista neagră se numără chiar președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, dar și mai mulți politicieni, parlamentari, jurnaliști, care s-au remarcat prin „inițiative odioase la adresa Minskului”.
Decizia Belarusului vine ca răspuns la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană față de 157 de demnitari bieloruși, printre care și președintele țării, Aleksandr Lukașenco.
Recent, lista a fost extinsă cu 19 persoane, fapt ce a trezit nemulțumirea lui Lukașenco.Motiv pentru aceste sancțiuni a servit curmarea drastică a opoziției de la Minsk și arestarea a sute de protestatari, care și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale.
0 Comments:
Post a Comment