Voronin, despre programul formațiunii sale: PCRM este partidul care va scoate vizele pentru UE

joi, 25 noiembrie 2010

Voronin, despre programul formațiunii sale: PCRM este partidul care va scoate vizele pentru UE
Foto: flux.md

Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a organizat astăzi o conferință de presă de totalizarea a activităților PCRM, în perioada electorală. "Unii concurenți de-ai noștri au umplut țara cu fețele lor, alții v-au trimis așa zise scrisori de fericire, au mințit despre Europa fără vize în 2012. Noi, partidul nostru, am mers pe altă cale. Noi am mers cu un program foarte bine chibzuit, cu cea mai tânără și competentă echipă", a ținut să precizeze liderul comunist.  


"Reprezentanții formațiunii noastre au avut în total în această campanie electorală cca 7 mii de întruniri cu alegătorii, întâlniri la care au participat 2 milioane de alegători. Am aplicat strategia din casă în casă, sau, cum se mai spune la noi - de la ochi la ochi. Practic toți din țara noastră, care au drept la vot, au participat la întâlnirile noastre. Eu personal am fost la 40 de întâlniri în centrele raionale. Cu părere de rău n-am putut să fiu ieri la Soroca și Florești, din motive personale. 23 mii de cetățeni au participat la întâlnirilor mele", a ținut să sublinieze președintele comuniștilor. 

Totodată, Voronin a ținut să asigure alegătorii că "PCRM este, de fapt, partidul care va scoate vizele pentru UE. Finisăm campania cu o concepție nouă a politicii externe a R. Moldova". "Noi nu încercăm să forțăm Europa. Noi cu adevărat vom obține scoaterea vizelor pentru cetățeni. Suntem unicul partid care nu este complice la împărțirea pașapoartelor românești", a dat asigurări liderul comunist. 

"La 5 septembrie poporul a salvat democrația moldovenească. Dragi alegători, participați la alegeri. Votați pentru visul dvs. Alegeți viitorul dvs. PCRM va fi gata să colaboreze în viitorul Parlament cu forțele politice care vor reuși să facă un salt în responsabilitatea care o poartă față de țară. Guvernarea pregătește falsificări în masă", a conchis Voronin, referindu-se la viitorul politic al țării.

Sursa: UNIMEDIA


3 Comments:

Anonim said...

What і do not realize iѕ if truth be told hoω you're not actually much more well-liked than you may be now. You are so intelligent. You recognize thus considerably when it comes to this topic, made me in my view consider it from numerous numerous angles. Its like men and women aren't fascinatеd until it is somethіng to do wіth Girl gagа!
Your personal stuffs nice. All the time caгe for it up!


Аlso visit my web blоg payday loans online
Also see my site > payday loans online

Anonim said...

Payday Loan If you
only needto have a small phrase loan and anticipate obtaining
short-term financing with no credit check.

Anonim said...

Payday Loans cease ye from man,
whose breath is in his nostrils: for wherein. If a customer calls to ask questions about anything concerning
the low cost cash advance transaction, there needs to be good answers?
Your materials could include power point presentations, videos,
articles and printed materials. A utility bill and car
license plate number may colleague quicker you can go you have ample a loan provider!