Lucinschi îi îndeamnă pe cei care au susţinut AIE să fie mai iertători cu liderii şi roagă bătrânii să vorbească cu copiii lor despre viitorul pe care şi-l doresc

joi, 18 noiembrie 2010

Lucinschi îi îndeamnă pe cei care au susţinut AIE să fie mai iertători cu liderii şi roagă bătrânii să vorbească cu copiii lor despre viitorul pe care şi-l doresc
Foto: UNIMEDIA

Ex-preşedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susţine deschis Alianţa pentru Integrare Europeană la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie. Acesta cheamă alegătorii să dea prioritate celor care au muncit mai mult pe parcursul ultimului an. Mai mult, Lucinschi îi îndeamnă pe susţinătorii AIE să fie mai iertărori cu liderii alianţei, pentru că, deși au fost dezamăgiţi uneori, trebuie să vadă partea bună a lucrurilor şi faptul că s-au promovat "politici foarte serioase".

"Mă aşteptam la lucruri mai rele, dar Alianţa pentru Integrare Europeană s-a isprăvit în condiţiile reale din Moldova şi din regiune, fiindcă au ales şi au creat un Guvern lucrativ. Eu, având deja experinţă în domeniu, am analizat activitatea Executivului şi pot să spun că greşeli mari nu s-au comis", a declarat ex-preşedintele astăzi, 18 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.


Fostul preşedinte Lucinschi s-a arătat îngrijorat de generaţia mai în vârstă, care din inerţie votează sistemul vechi. Acesta i-a rugat chiar, pe cei mai în vârstă, să se gândească la copiii lor şi să discute cu ei despre viitorul acestora. "Atunci când ieşi din cabina de vot şi cineva te întreabă pentru ce ai vototat, tu spui că pentru viitor... dar viitorul nu sunt bătrânii", a subliniat Petru Lucinschi.

Referindu-se la comportamentul liderilor din Alianţa pentru Integrare Europeană, ex-preşedintele a menţionat că chiar dacă aceştia au fost antrenaţi în fonflicte, au facut-o public, asigurând astfel transparenţă.

Petru Lucinschi a subliniat că îndemnul lui către cetăţeni, de a susţine Alianţa pentru Integrare Europană, nu are nici o legătură cu prezenţa fiului său, Chiril Lucinschi, pe listele de candidaţi la funcţia de deputat a Partidului Liberal Democrat.

sursa: Unimedia

0 Comments: