Consilierul premierului: Lupu o face de oaie

duminică, 14 noiembrie 2010

Foto: fruntasu.com

Disensiunile între componentele Alianţei pentru Integrare Europeană a reprezentat un subiect predilect pentru presa de bulevard, atît cea scrisă cît şi cea electronică. Abordările superficiale, dictate în parte de necesitatea de a vinde ştirile şi în parte mai mare de lipsa de profesionalism, s-au pliat, din păcate, pe un infantilism civic în societatea noastră care se manifestă prin aşteptări exagerate în ce priveşte armonia între politicieni sau o alegere cît mai simplă între partide (de aici vine şi dorinţa de a avea cît mai puţine partide sau chiar unul singur, ca în timpurile sovietice).

Totodată, reuşita Alianţei, dincolo de progresele înregistrate în domeniul stabilizării economice şi a relaţiilor externe, a constat în edificarea unei culturi politice fără precedent în istoria Republicii Moldova. Este pentru prima dată cînd un Guvern de coaliţie a rezistat pînă la alegeri (de altfel, cu excepţia ADR-ului, nici nu am avut vre-un guvern de coaliţie, în deplinul sens al cuvîntului).

Bineînţeles, au existat disensiuni între componentele Alianţei, după cum există în orice guvern de coaliţie. David Cameron, Prim-ministrul conservator al Marii Britanii, a fost nevoit să apere coaliţia cu liber-democraţii lui Nick Clegg în faţa propriului partid, olandezii mai recent au creat o coaliţie cu un partid de extremă dreaptă, să nu mai menţionăm criza politică endemică prin care trece Belgia un timp destul de îndelungat. Procesul politic presupune existenţa unei competiţii de idei şi uneori, adevărat, această competiţie poate lua forma unor conflicte acerbe.

Alianţa, însă, printr-un concurs fericit de circumstanţe (obiective şi subiective), a supravieţuit şi această reuşită trebuie să fie consolidată după alegerile din 28 noiembrie 2010. Iar acest lucru trebuie să se întîmple nu în baza unor aşteptări mioritice ale unei părţi însemnate, de altfel, a electoratului căruia i-ar plăcea să-i vadă pe liderii Alianţei plimbîndu-se prin Piaţa Adunării Naţionale, ţinîndu-se de mîini şi aruncîndu-şi priviri drăgălaşe.

Aceasta trebuie să se întîmple, în prima instanţă, în baza unui angajament clar al ne-admiterii, indiferent de circumstanţe, a coaliţiei cu Partidul Comuniştilor.

Or, sunt atacurile mai recente ale PD-ului un semn de prost augur pentru viitoarea coaliţie liberal-democrată? Nu ar fi o problemă dacă Marian Lupu ar da cu bîta-n baltă din considerente ce ţin de propria frustrare în a fi perdantul partajării funcţiilor după alegerile din 29 iulie 2009 (deşi îi aparţine şi ăstuia o parte din responsabilitate dacă nu a reuşit să spargă rîndurile Partidului Comuniştilor, după cum pretindea că ar fi în stare, asigurîndu-şi voturile necesare pentru funcţia de Preşedinte).

Acum însă Lupu o face de oaie într-un mod care poate pune în pericol dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova şi cultura politică incipientă. Este necesar să cunoaştem dacă acesta îşi imaginează ţara fiind guvernată de o coaliţie PCRM şi PD sau de o coaliţie liberal-democrată.

Prea importante sunt aceste alegeri pentru a lăsa frustrările personale să conducă ţara spre dezastru, iar generaţia tînără – spre un abandon definitiv.

sursa: Unimedia