Moldova se mobilizează! Autoritățile centrale și locale, dar și partidele politice au demarat campanii de ajutorare a sinistraților

joi, 8 iulie 2010

Moldova se mobilizează! Autoritățile centrale și locale, dar și partidele politice au demarat campanii de ajutorare a sinistraților

Mai multe instituţii de stat şi partide politice din Moldova au demarat campanii de colectare a ajutoarelor umanitare, dar şi de donare a mijloacelor financiare pentru sinistraţii ce au avut de suferit în urma inundaţiilor din ultimile zile. Camioane cu produse alimentare, donaţii de bani şi conturi bancare, unde cetăţenii simpli pot transfera bani - acestea sunt primele acţiuni de mobilizare, menite să-i ajute pe cei care au rămas fără adăpost, hrană şi apă.


Partidul Liberal Democrat din Moldova îndeamnă populaţia să depună ajutoare umanitare pentru familiile sinistrate la sediile organizaţiilor teritoriale, inclusiv la sediul central din capitală. Deja 4 camioane cu ajutoare, constînd din apă, pâine, zahăr, paste făinoase, conserve, crupe, haine, detergenţi, în valoare totală de peste 100 de mii de lei, au plecat spre sinistraţii din satele Cotul Morii şi Nemţeni din raionul Hînceşti, şi Măcăreşti din raionul Ungheni.

De mâine, 9 iulie, Primăria municipiului Chişinău va colecta ajutoare pentru localnicii raioanelor afectate de inundaţii. Persoanele fizice şi juridice sunt invitate să doneze produse alimentare, îmbrăcăminte şi articole sanitare. Punctele de colectare vor fi organizate în incinta preturilor de sector, dar şi în incinta Primăriei Chişinău.

Partidul Democrat a donat ieri, 7 iulie, o sută de mii de lei pentru victimile inundaţiilor, după ce Marian Lupu  a înmânat sinistraţilor din satul Corjeuţi, raionul Briceni un ajutor financiar unic, în valoare de 3 - 5  mii lei.

Şi compania Moldtelecom a transferat pe contul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova o sumă de 100 mii lei pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor.

Tot astăzi, Centrul Anticorupţie a trimis un camion cu produse alimentare spre cele mai afectate sate ale raionului Hânceşti şi a donat pentru sinistraţi o sută de mii de lei. La iniţiativa Preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, banii care  trebuiau plătiţi comuniştilor  pentru prezenţa la şedinţele în plen a Legislativului, dar de la care au absentat, vor fi donaţi familiilor din raionul Hânceşti care au avut de suferit în urma revărsării râului Prut.

UNIMEDIA precizează că circa 200 de case au fost distruse în satul Cotul Morii, Nemţeni şi Obileni din raionul Hânceşti, iar locuitorii acestora sunt evacuaţi. Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că nivelul râului Prut ar putea creşte cu 4 metri în următoarele patru zile, ceea ce ar putea afecta raioanele Briceni, Nisporeni şi Edineţi.

Amintim că Ministerul Finanţelor a deschis un cont pentru colectarea fondurilor băneşti pentru sinistraţi.
 

sursa: Unimedia

0 Comments: