Comuniştii, despre aderarea rectorilor la PLDM: "E un ataşament ruşinos. Şi-au pus fularele verzi ca să politizeze sistemul de învăţământ". Ministrul Educaţiei: Îi voi elibera din funcţii pe rectorii care vor face politică

miercuri, 7 iulie 2010

Comuniştii, despre aderarea rectorilor la PLDM:
Ion Ceban
Foto: FB profile

Partidul Comuniştilor cere demisia celor nouă rectori, care au aderat recent la Partidul Liberal Democrat din Moldova, considerând această acţiune drept un ataşament ruşinos faţă de actuala guvernare şi o încălcare a principiului autonomiei universitare. Declaraţii în acest sens au fost făcute, astăzi, 7 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către deputatul comunist, Grigore Petrenco şi Ion Ceban, membru PCRM şi fost viceministru al Educaţiei.


Petrenco susţine că aderarea rectorilor universităţilor la un partid politic este o încercare de a politiza sistemul de învăţământ: "Rectorii trebuie să se ocupe de actualele probleme şi nu de politică". El a mai adăugat că, fiind membri ai PLDM, rectorii celor mai importante instituţii universitare din ţară vor încerca să majoreze contractele de studii şi taxele de cazare în căminele studenţeşti.

Ex-viceministrul Educaţiei şi Tineretului, Ion Ceban, a specificat că prin această acţiune "penibilă", "autonomia universitară ia sfârşit" şi a criticat poziţia Ministrului Educaţiei, Leonid Bujor, care "ar fi trebuit să ia atitudine şi să condamne acţiunea rectorilor".

La rândul său, comentând aderarea rectorilor la formaţiunea politică, ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, a declarat că va asigura nepolitizarea procesului de învăţământ şi va monitoriza activitatea tuturor instituţiilor la capitolul nepolitizare. El a accentuat că, în condiţiile în care ministerul va fi sesizat în privinţa încălcărilor comise de conducătorii instituţiilor de învăţămînt din motivul apartenenţei politice, aceştia vor fi mustraţi sau chiar eliberaţi din funcţii.

UNIMEDIA precizează că potrivit legislaţiei în vigoare, instituţiile de învăţămînt trebuie să fie depolitizate. Principiul autonomiei universitare constă în dreptul comunităţii universitare de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice, ştiinţifice şi financiare fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase. La 1 iulie curent, nouă rectori ai principalilor instituţii de învăţământ din Moldova au aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova.

sursa: Unimedia

0 Comments: