PDM: "Cu cât mai rău, cu atât mai bine", acesta este principiul de care se conduc liderii PCRM

joi, 8 iulie 2010

PDM:
Foto: colaj unimedia

"Comuniștii nu au venit în Parlament! Refuzul de a veni și de a vota a arătat că toate promisiunile și  declarațiile lor nu fac doi bani. Întreaga țară a văzut că PCRM aruncă vorbe goale și singurul lor scop este revenirea la putere cu orice preţ", aceasta este poziţia oficială a Partidului Democrat din Moldova, ca reacţie la refuzul comuniştilor de a participa la şedinţa Legislativului de ieri, 7 iulie 2010, când a fost votat proiectul de modificare a articolului 78. "Zarurile au fost aruncate! La 5 septembrie Moldova va merge la referendum, iar ulterior la alegeri. În sfârșit oamenii, fără intermediari, vor decide cum vor să trăiască în continuare", susţine PDM.


"Comuniştii au insistat ieri ca Parlamentul să ia o pauză pentru ca fracțiunea lor să poată ajunge la ședință", declară PDM. În rezultat din cei 43 de deputați comuniști s-a prezentat numai Iurii Muntean.

"Apariția în sală a deputatului Muntean, în locul întregii fracțiuni, cu o pretinsă declarație, însemnă că PCRM nu a avea argumente, nu putea riposta. Nu intenționau comuniștii să facă pace, nu intenționau să voteze", susţine PDM într-un comunicat de presă.

Ar fi fost mai bine să renunțăm la referendum, iar banii economisiți să fie alocați celor care au suferit în urma inundațiilor, acesta ar fi fost pretextul comuniştilor pentru a determina deputații să nu voteze proiectul de modificare a Constituției în Parlament. Acest pretext a fost desemnat drept "cinic" de membrii PDM.

Partidul Democrat consideră că ieri comuniştii "au încercat să toarne gaz pe focul instabilităţii", asta după ce au refuzat să voteze la 7 decembrie 2009 pentru un nou președinte al țării. "Extremiștii pot fi opriți numai de popor", a menţionat PDM.

sursa: Unimedia

0 Comments: