Ghelici: Trecerea vamelor în spaţiul CSI sunt ca nişte acturi sexuale fără orgasm

joi, 8 iulie 2010

Ghelici: Trecerea vamelor în spaţiul CSI sunt ca nişte acturi sexuale fără orgasm
Foto: i.ytimg.com

Această declaraţie aparţine membrului Congresului Organizaţiilor Neguvernamentale din Republica Moldova Tudor Ghelici şi a fost lansată astăzi, 8 iulie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă. "CSI-ul este doar un termen sexual-erotic. La fiecare vamă cineva ne are şi avem parte de act după act, dar fără orgasm", a declarat Ghelici în acest context.


Membrul Congresului Organizaţiilor Neguvernamentale susţine că în Uniunea Europeană intrarea dintr-o ţară în alta este foarte liberă, spre deosebire de călătoriile în ţările din spaţiul CSI, unde trebuie să treci de vămi.

Ghelici s-a referit în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă la atitudinea pe care o are Federaţia Rusă faţă de Moldova. "Noi suntem o ţară mică şi trebuie să ne comportăm altfel. Dar deşi suntem mici şi proşti, Rusia nu trebuie să ne preseze şi să-şi bată joc de noi", a mai adăugat acesta.

Moldova, de-ar avea alţi parteneri de afaceri şi pieţe de desfacere, i-ar fi indiferent dacă Rusia îi acceptă sau nu produsele. "Partenerii de afaceri au ca obiectiv să câştige bani, nu îi interesează atât de mult politica", susţine Ghelici.

De asemenea, acesta a asigurat că Transnistria nu va fi niciodată a Moldovei de pe malul drept al Nistrului. "Aici sunt interesele Rusiei şi Ucrainei. Moldova mai riscă să piardă şi Găgăuzia. Cel mai bine ar fi să fie pus hotarul la Transnistria, iar Moldova să se unească cu România", a mai adăugat Tudor Ghelici.  

sursa: Unimedia

0 Comments: