Filat: Persoanele care au pierdut casele ca urmare a inundațiilor vor beneficia de locuințe noi sau de compensații bănești!

joi, 8 iulie 2010

Filat: Persoanele care au pierdut casele ca urmare a inundațiilor vor beneficia de locuințe noi sau de compensații bănești!
Foto: gov.md

Persoanele care și-au pierdut casele în urma inundațiilor de pe râul Prut vor beneficia de case noi sau de compensații bănești. Anunțul a fost făcut de prim-minsitrul țării, Vlad Filat, după ce s-a deplasat azi în satele inundate.


Potrivit serviciului de presă al executivului, reprezentanţii  Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului deja s-au deplasat în zona afectată de inundaţii şi au identificat locul unde urmează să fie construite noile locuinţe, iar pe parcursul zilei de astăzi urmează să fie prezentat şi proiectul tip al noilor case.

Potrivit lui Veaceslav Negruță, citat de PublikaTV, statul dispune de resursele materiale necesare pentru a face faţă situaţiei din regiunile afectate de inundaţii. Ministrul a precizat că Guvernul va evalua daunele fiecărei familii în parte şi îi va despăgubi pe sinistraţi. Acum însă, potrivit lui Negruţă, autorităţile nu sunt atât de preocupate de calcule, cât mai degrabă de produsele alimentare, apa potabilă, combustibilii şi alte ajutoare de care sinistraţii au urgentă nevoie.

Guvernul precizează că a format un grup de lucru ce se va ocupa de administrarea situaţiei în localităţile afectate de inundaţii. Acesta este condus de ministrul de Stat Victor Bodiu, iar din componenţa lui fac parte Vadim Pistrinciuc, vice-ministru al Muncii, Protecţiei sociale  şi Familiei, Vasile Pântea, director al Agenţiei Rezerve Materiale, Mihai Harabagiu, şeful Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, oficiali de la Ministerul Afacerilor Interne, dar și Cancelaria de Stat.

sursa: Unimedia

0 Comments: