luni, 28 iunie 2010
Foto: voceabasarabiei.net
|
La 25 iunie, Iurie Leancă, Vicepremier, Ministru al Afacerilor Externe
şi Integrării Europene a avut o convorbire telefonică cu Radoslaw
Sikorski, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone. Şeful
diplomaţiei moldoveneşti i-a adus mulţumiri omologului său pentru
iniţiativa pe care Polonia a lansat-o către forurile europene de resort
de a oferi asistenţă Republicii Moldova din Fondul UE pentru Bună
guvernare în contul performanţelor înregistrate în domeniul democraţiei,
drepturile omului, statului de drept.
Iurie Leancă şu Radoslaw Sikorski au discutat despre evoluţiile înregistrate de ţara noastră în demersurile sale privind liberalizarea regimului de vize, relevând că cele două ţări au acumulat o experienţă foarte bună în acest domeniu. În cadrul Forului moldo-polon pentru susţinerea integrării europene a Republicii Moldova, o echipă de experţi polonezi s-a aflat la Chişinău, acordând sprijin consistent în activităţile de lansare a dialogului RM – UE privind liberalizarea regimului de vize, care a avut loc pe data de 15 iunie la Luxemburg.
Tot vineri, Leancă a discutat la telefon cu Philip Gordon, Adjunctul Secretarului de Stat al SUA. Discuţia s-a axat pe subiectele de bază ale cooperării bilaterale moldo-americane. Cei doi interlocutori au abordat şi problematica transnistreană. S-a subliniat necesitatea intensificării eforturilor de a dinamiza formatul de negocieri 5+2, de a consolida măsurile de încredere între cele două maluri ale Nistrului şi de a transforma actualul aranjament de menţinere a păcii în unul civil sub mandat internaţional.
0 Comments:
Post a Comment