430 de nepoţi, 30 de copii şi 11 neveste - bilanţul realizărilor unui gazan de 82 de ani

sâmbătă, 3 iulie 2010

430 de nepoţi, 30 de copii şi 11 neveste - bilanţul realizărilor unui gazan de 82 de ani
Foto: gazastrip.org

Abu Talal, din orăşelul din sudul Fâşiei Gaza, Kahn Younis, este ascendentul a cel puţin 460 de gazani, dacă luăm în calcul că are şi 30 de copii, care încă mai trăiesc, pentru că 11 i-au murit. Mai mult, de-a lungul vieţii sale, bărbatul a avut şi 11 soţii. În prezent, are doar patru deodată. Iar cel mai tânăr copil al său de-abia a împlinit doi ani. Ceea ce înseamnă că la 80 de ani, bătrânul era încă potent şi fertil. Cea mai tânără soţie a lui e cu 50 de ani mai fragedă decât el.


Legea din Gaza, draconica sharia islamică înscrisă în Coran, nu permite bărbaţilor să aibă mai mult de patru neveste în acelaşi timp. Dar, scrie BBC, nu e foarte obişnuit în Gaza ca bărbaţii să aibă mai mult de o soţie. De aceea, Abu Talal e un fel de legendă în sudul Gazei graţie imensei sale familii.

“Eu am fost singur la părinţi”, spune Abu Talal. “Aşa că am vrut să am o familie mare – ba mai mult, a devenit un fel de hobby”, îşi expune octogenarul concepţia despre procreere. De fiecare dată când i se naşte un copil, bărbatul sacrifică o capră. Ceea ce trebuie să fie dramatic pentru populaţia caprină a Gazei, comentează reporterul BBC News.

Populaţia în Gaza creşte cu aproximativ 5% în fiecare an. Circa 1,5 milioane de oameni trăiesc în teritoriul lung de 40 de kilometri şi lat de maxim 12 kilometri. Majoritatea localnicilor trăiesc la limita sărăciei, iar şomajul este de 40%.

Se teme Abu Talal să mai facă progenituri în aşa o situaţie? “Nu, pentru că şi dacă pierd 200 de nepoţi, tot îmi mai rămân 200”, spune octogenarul. De altfel, numai în timpul conflictului dintre Hamas şi Fatah, Abu Talal şi-a pierdut 10 rude. Cu toate că a ajuns la un astfel de bilanţ familial, nu-i cale ca bătrânul să se oprească. “Cred că m-aş mai descurca cu vreo 10 sau 15 copii”, spune el.

sursa: Unimedia

0 Comments: