Cum (dez)informează NIT-ul

vineri, 2 iulie 2010

Cum (dez)informează NIT-ul
Foto: oxana90.files.wordpress.com

Cu o voce precipitată şi neliniştită, crainica de la NIT ne informează despre măsurile pe care le-a luat Rusia ca urmare a Decretului adoptat de Ghimpu privind ocupaţia sovietică a Basarabiei pe 28 iunie 1940. Printre altele, se aminteşte că M. Lupu i-a cerut socoteală lui Ghimpu, care apare în imagini prezentat cu încetinitorul cum se şterge, repetat, cu băsmăluţa pe la gură.


Impresia de ansamblu este, bineînţeles, defavorabilă lui Ghimpu, care este ridiculizat. Dar cred că anume efectul ăsta au încercat să-l obţină ziariştii de la NIT, a căror unică şi cea mai importantă grijă este să ne informeze obiectiv şi echidistant. Recunosc că le-a reuşit cu brio.

Apoi, nu ştiu de ce, pe post este dată o altă ştire extrem de importantă, cu acelaşi ton plin de panică. La Ciocana (nu, nu se bea vin cu cana, asta e din altă poveste), pe peretele unui bloc de locuit a apărut o inscripţie antirusească, în care ruşilor li se cere să plece acasă. Chişinăul ar fi extrem de indignat din spusele crainicei.

Totuşi, nu reuşesc nicidecum să înţeleg de ce o mâzgâlitură pe un perete, care nici măcar nu ne-a fost prezentată ca dovadă vizuală, este dată prima pe post la o emisiune de ştiri. De ce-o fi aşa de preţioasă? De ce e considerată de importanţă naţională? Dacă e atât de grav, nu ar fi fost mai indicat să se implice poliţia, care să investigeze profesionist cazul şi să ne prezinte adevăraţii criminali? De ce inepţia a fost prezentată în contextul Decretului lui Ghimpu, şi nu a exploziilor din PMAN cu ocazia Hramului Chişinăului, de exemplu? Ca să existe o continuitate oarecare.

Totuşi, cât de lipsită de imaginaţie este maşina propagandistică a Rusiei. Peste tot funcţionează la fel, indiferent unde îşi revarsă fecalele informative: în Georgia, Moldova ori ţările ex-sovietice din Asia Centrală. Să fie oare o dovadă că ne subapreciază evident, dacă nici măcar nu se oboseşte să-şi schimbe repertoriul măcar o dată la 10 ani? Sau e din cauza că publicul ei fidel oricum o crede pe cuvânt şi nici nu vrea să audă altceva?

sursa: Unimedia

0 Comments: