Hillary Clinton: Uşa NATO rămâne deschisă pentru Ucraina

sâmbătă, 3 iulie 2010

Hillary Clinton: Uşa NATO rămâne deschisă pentru Ucraina
Foto: mpinteractiv.ro

Şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a declarat la Kiev că uşa NATO rămâne deschisă pentru Ucraina, deşi noua putere ucraineană a renunţat la această idee. "Uşa NATO rămâne deschisă, dar îi revine Ucrainei să decidă dacă va urma sau nu această cale sau alta", a declarat Clinton dupa întâlnirea cu omologul său ucrainean, Konstantin Griscenko, comunică 9am.ro.

"Unii încearca să-i forţeze pe ucraineni să aleagă între un angajament cu Rusia sau cu Occidentul. Credem că aceasta este o alegere falsă", a declarat secretarul de stat american.


"Sperăm că Ucraina va avea relaţii bune cu vecinii, inclusiv cu Rusia", menţinând în acelaşi timp "legături apropiate şi constructive cu Statele Unite şi Uniunea Europeana", a adăugat şefa diplomaţiei americane.

Hillary Clinton a evitat să critice regimul ucrainean privind libertatea presei, în condiţiile în care numeroase publicaţii şi jurnalisşti de la Kiev acuză autorităţile că vor să impuna cenzura. Hillary Clinton a evocat o serie de incidente în acest sector în cursul întâlnirii cu preşedintele Ianukovici, făcând în special referire la cazurile posturilor de televiziune 1+1 şi STB, care au denunţat tentativele de cenzură.

Hillary Clinton a declarat că Washingtonul este pregătit să investească în domeniul energetic din Ucraina, în special în sectorul nuclear şi al gazelor. "Companiile americane ar fi interesate în special în domeniul nuclear civil, dezvoltarea industrială a metanului şi de forajele la mare adâncime în Marea Neagră", a precizat Clinton.

La rîndul său, preşedintele Ianukovici a invitat UE şi Rusia să participe la construirea unui nou gazoduct în Ucraina, pentru a creşte tranzitul gazului rus spre Europa, în condiţiile în care 80% din acesta trece pe teritoriul ucrainean.

Amintim că Parlamentul ucrainean a adoptat în noaptea de 1 spre 2 iulie curent, în ultima lectură, o lege care stipuleaza că Ucraina nu poate să adere la niciun bloc militar internaţional, relatează RIA Novosti. Unele voci afirmă că aceasta este încă o măsură pentru a linişti Rusia, care se opunea tentativelor Kievului de a se apropia de Alianţă, însă Ianukovici a precizat că încearcă să menţină relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Occidentul.

sursa: Unimedia

0 Comments: