Astăzi se împlinesc 506 ani de la trecerea la cele veşnice a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt

vineri, 2 iulie 2010

Astăzi se împlinesc 506 ani de la trecerea la cele veşnice a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt
Foto: UNIMEDIA

La monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piaţa Marii Adunări Naţionale, astăzi, 2 iulie 2010, s-au adunat oficialii şi mulţi alţi chişinăuieni să comemoreze 506 ani de la trecerea în veşnicie a domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare. Dacă membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, în formulă completă, au fost prezenţi la monument pentru a depune flori la orele 9 dimineaţa, buchetele membrilor Partidului Comunist erau depuse deja de la ora 8.

După depunerile de flori, Ministerul Culturii, în comun cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, au prezentat, în preajma monumentului, un recital literar-muzical, dedicat voievodului, cu participarea scriitorilor, interpreţilor, actorilor de teatru şi a colectivelor artistice.


"Ne mândrim cu Mihai Eminescu, ne mândrim că îl avem pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazu. Avem de ce să fim cu fruntea în sus", a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

"Pentru mine această zi este totul", susţine prim vice-preşedintele Parlamentului Serafim Urechean. "A fost un adevărat patriot. Moldova are nevoie ca Ştefan cel Mare să se reîntoarcă în timp pentru 3-4 zile", a mai adăugat Urechean.

"Alianţa pentru Integrare Europeană încearcă să ducă la bun sfârşit paşii lui Ştefan cel Mare. Atunci când ne vom alipi cu românii vom împlini visul domnitorului", susţine ministrul Agriculturii Valeriu Cosarciuc.

La recitalul literar-muzical au participat scriitorul Iulian Filip, preşedintele Uniunii Sciitorilor din Moldova Mihai Cimpoi, ansamblul etnofolcloric condus de Nicolae Gribincea, directorul artistic al Teatrului  „Mateevici” Nicolae Jelescu şi alte personalităţi ale culturii din Moldova. În timpul recitalului a fost enunţată şi binecunoscuta frază a domnitorului Ştefan cel Mare care spunea că "Moldova  n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri".

UNIMEDIA menţionează că Ştefan cel Mare a fost canonizat la 15 iulie 1992 şi trecut în rândul Sfinţilor, fiind sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe Române la 2 iulie în fiecare an. La evenimentul de astăzi au participat reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei.

sursa: Unimedia

0 Comments: