Ucraina se plânge că Dunărea îi fură din teritoriu în favoarea României

joi, 1 iulie 2010

Ucraina se plânge că Dunărea îi fură din teritoriu în favoarea României
Foto: rowater.ro

Absenţa unui dig pe malul ucrainean al Dunării determină pierderi teritoriale în favoarea României în contextul inundaţiilor actuale, a declarat ministrul Mediului din Ucraina, Viktor Boiko. “Digurile de pe Dunăre au fost construite cu 50 de ani în urmă şi trebuie să fie restaurate să nu fim nevoiţi să reparăm găurile în fiecare an”, a spus ministrul ucrainean, citat de radioul naţional din Ucraina.


“Ca să rezolvăm problema digului avem nevoie de 352 de milioane de grivne (36 de milioane de euro) şi dispunem acum de doar 67 de milioane de grivne (6,9 milioane de euro). Aceşti bani sunt îndeajuns doar ca să prevenim ruperea digului. Problema construcţiei digurilor derivă de asemenea din normele internaţionale: românii şi-au consolidat malul, iar acum, în caz de inundaţii, doar pun nisip pe dig", a mai spus Boiko.

Ministrul ucrainean a adăugat că, în timpul inundaţiilor, cursul Dunării se modifică şi, ţinând cont de faptul că frontiera este stabilită de-a lungul cursului apei, România câştigă teritoriu. "În prezent, digul românesc este la 300-400 de metri distanţă de malul românesc al Dunării", a precizat acesta.

Ministrul ucrainean a făcut declaraţiile acestea într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre ameninţarea umflării apelor Dunării. În zona Vâlkova, regiunea Odessa, nivelul Dunării a depăşit deja nivelul critic de inundaţie, informează mediafax.ro.

sursa: Unimedia

0 Comments: