marți, 12 octombrie 2010
![]()
Foto: travelexpo.ro
|
Târgul virtual are loc în perioada 13-16 octombrie şi se adresează atât celor care vor să fie la curent cu tot ce e mai nou în materie de călătorii, cât şi tuturor acelora care doresc să achiziţioneze vacanţe mai uşor, economisind timp şi bani. Travel Expo este un spaţiu virtual unde vizitatorii vor găsi standuri personalizate pe tipuri de vacanţe, "săli" de workshopuri şi seminarii, precum şi "zone de lounge", unde vor putea sta la chat pe forumul târgului.
Turiştii online vor putea vizita spaţiile expoziţionale reprezentând cele mai diverse arii turistice: croaziere, business travel, Laponia, vacanțe în rate, piețe de Crăciun, astrologie și călătorii, VIP, vacanțe tematice, sunt doar câteva dintre standurile care îi aşteaptă cu broșuri detaliate, cu oferte special construite pentru acest târg, cu sfaturi şi consultanţă în călătorii de la cei mai buni specialiști din România şi din străinătate.
Perfect Tour își întâmpină vizitatorii de la târg cu multe surprize. Prin simpla participare la Travel Expo, aceștia intră automat în tragerea la sorți de pe 16 octombrie, când pot câştiga o vacanță de 7 zile în Costa del Sol, un city break la Praga, 5 bilete de intrare la Disneyland sau o excursie la târgul de Crăciun de la Viena. Înscrierea la târg se face, evident online, accesând www.travelexpo.ro. După completarea formularului de înscriere, fiecare participant poate descărca instant un voucher cu reducere de 25 euro pentru orice ofertă turistică achiziționată până pe 15 decembrie 2010.
Pe întreaga durată, târgul va găzdui seminarii şi workshopuri ce au ca teme schimbările produse pe piaţa de turism, cele mai vândute produse către clienţii români, precum şi modalităţi de promovare ale serviciilor turistice. De asemenea, cei interesaţi vor putea deprinde tehnici de vânzare în turism, de la specialiştii Perfect Tour.
Travel Expo 2010, primul târg de turism exclusiv online, oferă vizitatorilor trei mai avantaje : multifuncţionalitate şi megainformaţii - navigare 3D, interacţiune live cu expozanţii, accesabilitate indiferent de vreme, distanţă sau timp, uşurinţă în căutarea ofertelor, destinaţiilor sau serviciilor. Travel Expo 2010 estimează un număr de peste 10.000 de vizite pe perioada târgului, care va avea loc între 13-16 octombrie 2010.
Perfect Tour este o companie cu capital privat, având ca obiect principal de activitate comercializarea serviciilor turistice. Înființată în anul 2004, compania are în prezent 12 filiale: București, Brașov, Buzău, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Ploiești, Pitești, Tulcea si Chişinău și peste 600 de agenții partenere pe întreg teritoriul României şi Republicii Moldova. Cifra de afaceri pe anul 2009 situează Perfect Tour în primii 3 jucători din piaţa Agenţiilor de Turism.
![](http://unimedia.md/http://www.unimedia.md/sys/img/common/publicitate2.gif)
0 Comments:
Post a Comment