Măsuri radicale: Italienii vor să taie o pădure care ascunde prostituate. Ecologiştii protestează

miercuri, 13 octombrie 2010

Măsuri radicale: Italienii vor să taie o pădure care ascunde prostituate. Ecologiştii protestează
Foto: adevarul.es

Autorităţile unei localităţi italiene vor să taie toată vegetaţia "din jurul şi de-a lungul malurilor" râului Tronto, pentru că oferă prostituatelor adăpost pentru a-şi furniza serviciile sexuale.

Organizaţiile ecologiste sunt înfuriate de un plan al autorităţilor locale din regiunea Abruzzo, din centrul Italiei, de a combate prostituţia prin tăierea copacilor, măsura putând afecta inclusiv prostituate românce, relatează The Guardian.


Ani la rândul, autorităţile locale au încercat să supravegheze şoseaua Bonifica del Tronto, un drum interior, de circa 20 de kilometri, care porneşte de la coasta adriatică însoţind parcursul râului Tronto. Şoseaua este un adevărat rai pentru traficanţii de carne vie. Au fost instalate camere, au fost intensificate raidurile, au fost instituite patrule timp de 24 de ore, primarii oraşelor din apropiere au dat amenzi clienţilor, dar totul a fost în zadar.

Un sondaj efectuat luna aceasta de o organizaţie neguvernamentală a găsit la lucru nu mai puţin de 600 de prostituate pe Bonifica del Tronto. Majoritatea erau nigeriene, dar printre ele se aflau şi românce, braziliene, albaneze şi chinezoaice, scrie The Guardian.

La sfârşitul lunii trecute, şeful lucrărilor publice ale guvernului regional, Angelo Di Paolo, a anunţat că a sosit timpul pentru măsuri drastice. A ajuns la un acord cu reprezentanţii provinciali şi municipali pentru a tăia toată vegetaţia "din jurul şi de-a lungul malurilor" râului Tronto, care oferă prostituatelor adăpost pentru a-şi furniza serviciile sexuale.

Organizaţiile ecologiste, inclusiv WWF, spun însă că planul va distruge 28 de hectare de pădure vitală pentru ecosistemul local. Aceşti copaci, spun ecologiştii, nu au altă vină decât aceea că le oferă intimitate prostituatelor şi clienţilor lor. În plus, prin tăierea lor se distruge un zid protector, iar pesticidele vor putea ajunge mai uşor în apele râului.

Di Paolo este cunoscut ca om al acţiunii. În urmă cu câţiva ani, când era primar al oraşului Canistro, a tras asupra unui hoţ surprins în timp ce jefuia o bancă, pe care l-a urmărit şi l-a prins.

0 Comments: