Din 14 octombrie, pasagerii microbuzelor vor putea urca şi coborî doar în staţiile special amenajate

luni, 11 octombrie 2010

Din 14 octombrie, pasagerii microbuzelor vor putea urca şi coborî doar în staţiile special amenajate
Foto: fellnertravelinfo.com

Până joi, 14 octombrie, vor fi finisate lucrările de amplasare a indicatoarelor pentru staţiile de microbuze, iar şoferii unităţilor de transport vor opri doar în locurile indicate. Anunţul a fost făcut de către şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Veaceslav Ţernă.


"Până la moment au fost amplasate 135 de indicatoare, din cele 200 preconizate, ţinând cont de locurile de acumulare a pasagerilor", a precizat Ţernă.

Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat ca staţiile şi graficul de circulaţie să fie respectate de către şoferii de maxi-taxi. Totodată, şeful capitalei a precizat că problema microbuzelor supraaglomerate să fie rezolvată provizoriu, pe cale amiabilă -  de către transportatori şi autorităţile responsabile. 

"Am propus ca şoferii să poată transporta câte 5-10 persoane în picioare, în dependenţă de capacitatea autovehiculului. Unităţi de transport, în municipiu, sunt mai mult decât trebuie. Intervalul între ele este 2-3 minute, următoarea etapă ar fi deja să le unim între ele să facem trenuleţ. La staţiile terminus şoferii îşi aşteaptă rândul câte 30 de minute", a remarcat Chirtoacă.

La rândul său, şeful poliţiei municipale Silviu Muşuc a reiterat că regulamentul în vigoare al circulaţiei rutiere prevede că numărul pasagerilor trebuie să fie în funcţie de numărul de locuri din microbuz . "Acest regulament poate fi modificat doar de Guvern", a conchis Muşuc.

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Cristina Buzovschi


0 Comments: