marți, 12 octombrie 2010
Foto: AOAM
|
În raportul competitivităţii mondiale pentru anii 2010-2011, publicat de Forumul Economic Mondial, Moldova s-a poziţionat pe locul 94 din 139 de ţări. Primii cinci factori care afectează mediul de afaceri în Republica Moldova sunt: instabilitatea politicilor de stat, accesul limitat la finanţare, corupţia, eficienţa redusă a Guvernului din cauza birocraţiei şi instabilitatea guvernării, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM) Andrian Candu, în cadrul recentului eveniment de lansare a Asociaţiei.
"În condiţiile în care Estonia atrage 10.000 de dolari SUA
investiţii pe
cap de locuitor şi România 3.000, Republica Moldova nu reuşeşte decât
250 de dolari atraşi pe cap de locuitor", spune Andrian Candu.
"Pe lângă avantajul de a avea rata zero la impozitul pe profitul nedistribuit, ar trebui să ne gândim la simplificarea procedurii de restituire a TVA, deoarece investitorii străini când vin pentru prima dată nu se gândesc la impozitul pe profit, oricum ei au pierdere în primii ani, dar este important ca ei să-şi restituie TVA", susţine AOAM. "Nu alte impozite sunt de redus acum, ci contribuţiile sociale pe care sunt nevoiţi să le plătească toţi angajatorii", a menţionat directorul Andrian Candu.
În plus, Asociaţia consideră că este cazul să fie liberalizată circulaţia terenurilor agricole şi să fie simplificată procedura de obţinere a permiselor de muncă de către străinii care vin în Republica Moldova.
"Recenta lansare a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova a pus pe tapet o radiografie succintă a economiei şi o viziune foarte clară a priorităţilor în situaţia economică actuală, consideră ministrul Economiei Valeriu Lazăr. "Moldova nu are viitor dacă nu trecem de la un model bazat pe consum la unul bazat pe producere şi asta nu se poate fără investiţii. Iar în procesul de trecere la alt model economic, sectorul privat are un cuvânt greu de spus. Cred că voi aveţi capacitatea şi expertiza să veniţi şi cu soluţii. Ajutaţi-ne să vă ajutăm. Nu întotdeauna în serviciul public se găseşte cea mai bună expertiză", a mai declarat ministrul Economiei în cadrul evenimentului de lansare a AOAM.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova susţine că priorităţile sale sunt consolidarea reprezentanţilor oamenilor de afaceri, monitorizarea continuă a acţiunilor statului şi sporirea capacităţii profesionale a administratorilor. AOAM a declarat că nu pretinde să ia locul altor asociaţii sau organizaţii, ci să se alăture tuturor consolidând oamenii de afaceri în scopul dezvoltării economice durabile şi prosperării ţării.

0 Comments:
Post a Comment