luni, 13 iunie 2011
![]()
Poză simbol
Foto: romanialibera.ro |
Comisia Electorală Centrală aduce la cunoştinţă că alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu pot veni în localul secţiei de votare, au dreptul să solicite biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă în cadrul turului doi de scrutin din 19 iunie curent, relevă serviciul de presă al instituţiei.
Cererile se fac în scris până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00 dacă se prezintă şi certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere (orbii) pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală.
Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor acestora, iar persoanele neînscrise într-o asemenea listă nu pot vota la locul aflării.
Cererile depuse în ajunul alegerilor din 5 iunie 2011 nu sunt valabile pentru turul doi de scrutin.
0 Comments:
Post a Comment