luni, 13 iunie 2011
![]()
Foto: PLDM
|
Președintele PLDM, Vlad Filat și secretarul de stat pentru Transport al Franței, Thierry Mariani au semnat astăzi acordul de cooperare între PLDM și Uniunea pentru o Mișcare Populară (UMP). În cadrul conferinței de după semnarea acordului, Filat a declarat că acesta oferă un cadru instituțional bun pentru implementarea reformelor viitoare.
T. Mariani a ținut să declare că acest acord este al doilea la număr, după cel semnat cu Partidul Popular Spaniol. "PLDM este în aceeași familie cu PPE, din noiembrie fiind membru al acestui partid, care la rândul său face parte din marea familie europeană. Acordul dat ne va ajuta să facem schimb de experiență reciprocă", a mai declarat Thierry Mariani.
Membrul Uniunii Creștin-Democrate din Germania, Elmar Brok, deasemenea prezent la conferință, a declarat că îi pare bine pentru ambii colegi că au semnat acest act, PPE fiind un susținător al Republicii Moldova. "Alte țări, la rândul lor recunosc că R. Moldova este un campion, după câte a realizat. Noi dorim să acordăm suport acestei țări. Cât de curând posibil ar trebui semnat un acord de schimb liber și comerț cu țara voastră. Pentru a implementa reformele propuse trebuie să creezi o stabilitate. Este foarte important ca să transmitem cetățenilor mesajul reformei", a ținut să declare acesta la final.
Amintim că în perioada 12-13 iunie, în Chișinău s-au aflat în vizită în Moldova euro-parlamentarul german creștin-democrat, Elmar Brok, membru al Comsiei pentru afaceri externe din Parlamentul European și Secretarul de stat pentru Transport al Franței, Thierry mariani, membru al Uniunii pentru o Mișcare Populară.
0 Comments:
Post a Comment