Kate şi Pippa nu îşi mai vorbesc de o lună

luni, 13 iunie 2011

Kate şi Pippa nu îşi mai vorbesc de o lună

Surse apropiate familiei Middleton au dezvăluit presei internaţionale că între cele două surori, Kate, devenită Ducesă de Cambridge, şi Pippa, sora sa mai mică, a intervenit o ruptură, cele două nemaivorbind din luna mai.


Se pare că Ducesa de Cambridge, titlu dobândit de Kate după căsătoria din aprilie cu Prinţul William, este foarte deranjată de faptul că sora sa, Pippa, 28 de ani, ţine prima pagină a ziarelor datorită posteriorului său apreciat de milioane de oameni, fiind căutată, mai nou, după cum scriu ziariştii de la Blick, de anumite firme de îmbrăcăminte, pentru a deveni imaginea acestora.

Nu s-au mai văzut de după nuntă

Sursele mai precizează că nu neapărat faptul că Pippa a devenit cea mai dorită femeie din Marea Britanie o deranjează pe Kate, care este deja măritată, ci faptul că englezii o apreciază mai mult pe sora sa mai mică, care se bucură de un număr foarte mare de simpatizanţi atât în viaţa de zi cu zi, cât şi pe reţeaua de socializare Facebook. Mai mult, gurile răutăcioase, care susţin că cele două surori nu s-au mai văzut şi nici nu şi-au mai vorbit imediat după nuntă, spun că Ducesa Kate regretă într-un anumit fel că a ales-o pe sora sa să îi fie domnişoară de onoare.

Cu toate acestea, Kate a fost numai zâmbet joi, la prima ieşire oficială în public de când este Ducesă. Prezentă alături de Prinţul William la o gală de caritate, Kate a impresionat şi criticii vestimentari cu ţinuta purtată, una simplă, dar foarte elegantă, o rochie roz, în valoare de 5.000 de euro. Pe de altă parte, Kate a fost surprinsă ieri cutreierând magazinele din Londra.

0 Comments: