duminică, 12 iunie 2011
![]()
Foto: gov.md
|
În ajunul comemorării celor 70 de ani de la primul val de deportări din Basarabia și Bucovina de Nord, deportații moldoveni au primit o alocație din partea statului, în valoare de 500 de lei și insigne comemorative.
„Nu cred că în Republica Moldova este o familie care să nu fi fost afectată de acel calvar. Din păcate mulţi cetăţeni moldoveni nu s-au mai întors din gulag, iar noi sîntem datori să nu-i dăm uitării,” a declarat premierul Vlad Filat, ieri, 11 iunie, în cadrul întrevederii cu un grup de foşti deportați și deținuți politici.
Președintele Asociației foștilor deportați și deținuți politici, Valentina Sturza, a menţionat că, de doi ani de cînd s-a schimbat puterea în ţara noastră, s-a schimbat şi atitudinea faţă de foştii deportaţi şi deţinuţi politici. „Insigna comemorativă „Deportat. Deţinut politic” va rămîne ca amintire copiilor şi nepoţilor noştri ca o dovadă că am fost deportaţi, dar am avut puterea să supravieţuim şi să ne întoarcem acasă”, a spus ea.
Membrii Asociației au solicitat premierului să examineze posibilitatea de a oferi deportaților alocații lunare.
În acest an se împlinesc 70 de ani de la primul val al deportărilor în masă din Republica Moldova. În anii 1941 şi 1949 au fost deportate cca 60 mii de persoane.
Sursa: UNIMEDIA
0 Comments:
Post a Comment