Câr-mâr, cârmaci!

luni, 13 iunie 2011

Câr-mâr, cârmaci!

Peste șapte zile mergem să ni-l exercităm repetat. Cu fiecare encore une fois tot mai puțină motivație de a ieși la alegeri. Unii zic așa: m-am săturat toată viața să votez răul cel mai mic. Vreau s-o fac din suflet și pe bune. Eu îi înțeleg perfect. Din suflet și pe bune am avut în 2009. De două ori. Până atunci votam răul cel mai mic fără probleme. Dar cred că-i suficient o dată să te încrezi în schimbare și trenul ăsta nu mai poate fi oprit. 


Din schimbările promise poate că unica victorie este libertatea presei. Nimic bătut în cuie, desigur, dar cel puțin acum avem plăcerea de a-i vedea pe aleșii noștri justificându-se în fața monitoarelor. Câr-mâr, n-a fost conjunctura potrivită. Câr-mâr, reformele nu dau rod într-o perioadă atât de scurtă. Câr-mâr, suntem sabotați din toate părțile. Câr-mâr, alegătorul trebuie să ducă schimbarea până la capăt.

„Oho!” zice alegătorul, care nu știa că el „trebuie”. Raționamentul ăsta pervertit îl dă gata pe alegător. I se impută faptul că n-are suficientă răbdare. Dacă așa-i chestia, hai să vedem și de ce? Imediat în cap răsună un clopoțel care-i amintește alegătorului de celelalte schimbări promise – adevărul despre 7 aprilie, dezasamblarea schemelor frauduloase din comerț, reforma organelor de forță… Mda… O fi conjunctura.

Eu am să ies la alegeri. Prietenii știu de ce.

Continuare pe blogul Madrizen... 

sursa: Unimedia

0 Comments: