PDM dă startul campaniei electorale. Lupu: "Sarcina noastră este să construim o Moldovă unită, a tuturor naţionalităţilor, a bunăstarii, toleranţei, a coeziunii sociale"

duminică, 17 octombrie 2010

PDM dă startul campaniei electorale. Lupu:
Foto: PDM

"Ne lansăm într-o campanie la finalul căreia  avem datoria să oferim Moldovei o bunăstare democrată şi sunt convins că împreună vom reuşi. Avem nevoie de soluţii consistente pentru a construi o ţară puternică, integră şi consolidată, cu o guvernare eficientă şi constructivă, fără corupţie şi nepotism, trai decent şi incluziune socială, asistenţă socială garantată, justiţie corectă". Declaraţiile aparţin preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, lansate în dimineaţa zilei de azi, 17 octombrie, în cadrul evenimentului de lansare a PDM în campania electorală, prezentarea echipei și platformei electorale.


Lupu şi-a exprimat indignarea că în 20 de ani de independenţă, elitele politice din Moldova s-au preocupat de interesele personale şi cele de grup, iar guvernele au dat dovadă de lipsă de coerenţă şi au dus la faliment. "În loc să facem reforme, dezbatem  apropierea, fie de Rusia, fie de România. Nu suntem determinaţi de ceea ce ne dorim", a adăugat liderul democrat, subliniind că avem nevoie de reforme, însă nu trebuie să strângem cureaua pentru  păturile social vulnerabile ale societăţii.

"Aşteptăm ca europenii să înţeleagă cât suntem de importanţi, aşteptăm ca Rusia să aducă bani în Republica Moldova. Dacă aşteptăm viiitorul sa ne fie construit de alţii, viitorul o să treacă pe lângă noi", a mai declarat Marian Lupu.

Valeriu Lazăr, vicepreşedinte PDM, candidatul nr. 2 pe lista Partidului Democrat, a declarat în cadrul evenimentului că PDM este dator să readucă încrederea cetăţeanului în prezentul şi viitorul Republicii Moldova. "Noi ne propunem să schimbă, modelul social, economic şi politic din Republica Moldova, să trecem la un model bazat pe investiţii, iar investitorii nu vor veni la noi în ţară până nu vor vedea care este clasa politică şi care sunt regulile jocului", a precizat Lazăr.

UNIMEDIA aminteşte că sloganul cu care Partidul Democrat s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie este: „Pentru Moldova! Pentru tine!” .

PDM figurează în buletinul de vot pe locul al doilea.

sursa: Unimedia

0 Comments: