Osama ben Laden se ascunde în nord-vestul Pakistanului, spune un oficial NATO

luni, 18 octombrie 2010

Osama ben Laden se ascunde în nord-vestul Pakistanului, spune un oficial NATO
Foto: toptenz.net

Osama ben Laden şi adjunctul său, Ayman al-Zawahiri, se ascund în case din nord-vestul Pakistan, dar nu stau în acelaşi loc, a declarat un oficial NATO, relatează CNN.


"Nimeni din al-Qaida nu locuieşte în peşteri", a spus oficialul.

Probabil liderul reţelei trăieşte în confort, protejat de localnici şi de unii membri ai serviciilor pakistaneze de informaţii, a spus oficialul.

Potrivit sursei,  regiunea în care a circulat ben Laden în ultimii ani este cuprinsă între zona muntuoasă Chitral, lângă graniţa cu China, şi valea Kurram, lângă Tora Bora. Tora Bora este şi regiunea din care ben Laden ar fi scăpat în timpul bombardamentelor de la sfârşitul lui 2001.

Oficialul a confirmat şi informaţiile potrivit cărora mollahul Omar, liderul talibanilor, a circulat între oraşele Quetta şi Katachi din Pakistan în ultimele luni. 

Ministrul pakistanez de interne a declarat luni că informaţii similare legate de ben laden şi Omar s-au dovedit false în trecut şi a negat că cei doi s-ar afla în  Pakistan, dar a spus că orice informaţii trebuie împărtăşite pakistanezilor, pentru a întreprinde acţiuni imediate. 

Oficialul a mai spus că, în pofida faptului că s-au  înregistrat progrese, există 500.000-1.000.000 de militanţi latenţi,cu vârste curpinse între 15 şi 25 de ani, în regiunea de la graniţa Afganistanului cu Pakistanul.

Majoritatea sunt paştuni afgani, care constituie  95% din insurgenţă, şi care comit atcuri doar pentru bani. Acum este vital ca guvernul afgan să răspundă nevoilor acestui grup prin securitate, dezvoltare economică şi locuri de muncă, a declarat oficialul. "Nu mai avem timp", a avertizat el.

0 Comments: