La Chişinău a fost dezvelit monumentul în memoria scriitorilor exterminaţi şi deportaţi de către regimul comunist

duminică, 17 octombrie 2010

La Chişinău a fost dezvelit monumentul în memoria scriitorilor exterminaţi şi deportaţi de către regimul comunist
Foto: Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova

Cu ocazia aniversării a 90-a a Uniunii Scriitorilor, la Chişinău a fost dezvelit monumentul în memoria scriitorilor exterminaţi şi deportaţi de către regimul comunist.  Preşedintele Uniunii Scriitorilor Mihai Cimpoi a menţionat că  prin acest monument a fost înveşnicită memoria acelor scriitori care s-au sacrificat în lupta pentru valorile  naţionale, pentru afirmarea adevărului în societatea noastră, pentru fiinţa noastră identitară.


Preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cel care a venit cu ideea ridicării unui monument pentru a-i consemna pe scriitorii victime ale regimului comunist, aducându-şi şi prijinul financiar în acest sens, a declarat:„Uniunea Scriitorilor din Moldova reprezintă casa noastră spirituală, fiind instituţia care a promovat consecvent, chiar şi în condiţii deloc uşoare, revenirea la valorile noastre naţionale”.

Mihai Ghimpu a adresat felicitări şi urări de bine tuturor membrilor Uniunii Scriitorilor. Totodată, în numele cetăţenilor Republicii Moldova, Preşedintele a exprimat gratitudine scriitorilor pentru faptul că au încurajat şi îndrumat populaţia pentru a readuce valorile naţionale acasă, menţionând că misiunea n-a fost încheiată pe deplin, urmează, ca prin eforturi comune, să fie realizat visul cetăţenilor de adevăr şi dreptate.

Ulterior, Părintele Ioan Ciuntu de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” a sfinţit monumentul.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, numeroşi scriitori şi oameni de cultură din Republica Moldova şi România.

sursa: Unimedia

0 Comments: