IDIS ”Viitorul”: Imediat după alegeri, actorii politici vor fi nevoiți să soluționeze crizele "puse la rece" pe durata campaniei

luni, 18 octombrie 2010

IDIS ”Viitorul”: Imediat după alegeri, actorii politici vor fi nevoiți să soluționeze crizele
Foto: IDIS Viitorul

”Înrolarea actorilor politici într-un război electoral le stoarce toată energia, într-o perioadă marcată de crize, a căror rezolvare nu suportă amânare sau soluţii de moment. Or, se observă tendinţa autorităţilor de a aplica soluţii economice unor crize ce conţin puternice componente politice, preferând rezolvări pe termen scurt şi mediu. Imediat după alegeri, actorii politici vor fi puşi în situaţia de a lua decizii mai consistente”.

Acestea sunt primele concluzii ale celei de-a treia ediţii a Raportului de prevenire a crizelor, prezentat la 18 octombrie 2010 la IDIS „Viitorul”.


IDIS  oferă drept exemplu reluarea circulaţiei trenurilor pe segmentul transnistrean, ce constituie o ameliorare pe cale economică a relaţiei tensionate dintre cele două maluri ale Nistrului.  La fel s-a procedat și în cazul negocierilor la nivel de experți dintre Chişinău şi Moscova pe problema importului de vinuri moldoveneşti în Rusia, fiind evitată cu orice preţ chestiunea politizării subiectului.

Economicul primează asupra politicului în abordarea conflictului transnistrean, susţine expertul politic Veaceslav Berbeca: „Serviciul Vamal al RM a eliberat peste 860 certificate preferenţiale de origine a mărfurilor pentru efectuarea exportului în ţările CSI, Uniunii Europene şi Europei Centrale şi de Est. Asta demonstrează că interesele economice ale întreprinderilor din regiunea transnistreană nu ţin cont de conflictul politic dintre Chişinău şi Tiraspol, beneficiind din plin de posibilităţile de export în UE”.

Totodată, îmbunătăţirea climatului investiţional şi creşterea economică susţinută poate fi unul dintre instrumentele utilizate pentru soluţionarea conflictului transnisntrean.

Pe lână păstrarea formatului 5+2, autorităţile RM trebuie să se concentreze pe măsuri pe termen scurt, este de părere Leonid Litra de la IDIS „Viitorul”: „De exemplu, minutul de convorbire telefonică dintre cele două maluri este mai scump decât un minut dintre Moldova şi SUA”. O altă prioritate imediată ar fi pătrunderea programelor radio şi TV ale Chişinăului în eterul regiunii separatiste. 

În negocierile cu partea rusă pe exportul de vinuri, partea moldovenească s-a făcut remarcată prin lipsa unei strategii clare şi declaraţii care se bat cap în cap. 

„Pe de o parte, guvernul şi experţii sunt antrenaţi într-un proces anevoios de negocieri, a căror rezultat încă nu este clar. Pe de altă parte, oficialităţile moldovene lansează uneori critici la adresa guvernului Rusiei, critici care sunt extrem de prost recepţionate la Moscova şi care intensifică intransigenţa poziţiei Rusiei”, explică expertul politic, Cornel Ciurea. 

În opinia acestuia, o îmbinare a politicilor de diversificare a exporturilor cu cele a negocierilor tehnice cu Rusia ar putea minimiza pierderile pentru economia naţională şi păstra un climat politic favorabil între cele două state.   

Sursa: UNIMEDIA    


0 Comments: