Moment istoric: General Motors a vândut mai multe maşini în China decât în SUA

miercuri, 7 iulie 2010

Moment istoric: General Motors a vândut mai multe maşini în China decât în SUA
Foto: Automarket.ro

În primele cinci luni ale anului 2010, General Motors a reuşit să vândă mai multe vehicule pe piaţa chineză decât pe cea americană, după 102 ani, scrie Automarket.ro.


Primele cinci luni ale anului au confirmat ceea ce mulţi specialişti anticipau: superioritatea pieţei auto din China, capabilă să depăşească chiar şi Statele Unite. În perioada iunie-mai, în Ţara Marelui Zid s-au înmatriculat în total 7.1 milioane de automobile, cu mult peste cele doar 4.6 milioane înregistrate în Statele Unite.

Acest fenomen influenţează decisiv şi evoluţia unuia dintre cei mai mari constructori auto mondiali. General Motors îşi revine din faliment cu ajutorul Chinei, constructorul american consemnând anul acesta un adevărat moment istoric. Conglomeratul din Detroit a reuşit să vândă în primele luni ale lui 2010 mai multe maşini pe piaţa chineză decât pe cea americană, după 102 ani în care SUA a reprezentat centrul atenţiei.

Între lunile ianuarie şi iunie, GM a vândut în China un total de 1.209.138 de unităţi, în creştere cu 14.3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Un aport deosebit la acest succes comercial a fost adus de Buick, care s-a bucurat de creşterea cu 48.5% a pieţei auto din China, reuşind să bifeze rezultate peste aşteptări.

Cifrele publicate de constructorul american, confirmă poziţia sa pe piaţa din China, unde este depăşit în vânzări doar de grupul Volkswagen.

UNIMEDIA aminteşte că pe 1 iunie 2009 General Motors a intrat oficial în faliment după 100 de ani de existenţă. Planurile guvernului american presupuneau investiţii de încă 30 de miliarde de dolari în GM.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la Automarket.ro


0 Comments: