(video) Un pungaş, care "activa" în transportul public, a fost reţinut de către poliţişti

marți, 11 ianuarie 2011

(video) Un pungaş, care
Foto: captura video

Un bărbat în vârstă de 33 ani, originar din raionul Floreşti, a fost reţinut de către poliţişti la scurt timp după ce a sustras din geanta unei domnişoare portmoneul cu bani şi carduri bancare. Furtul a avut loc într-un maxi-taxi, de pe ruta 175.


Reţinerea a avut loc după ce hoţul a coborât din maxi-taxi. Forţele de ordine au stopat microbuzul cu pasageri şi au solicitat călătorilor să verifice genţile şi buzunarele. La această solicitare a reacţionat o domnişoară în vârstă de 27 ani care a comunicat că-i lipseşte portmoneul cu bani în sumă de peste 500 lei. Ulterior poliţiştii au găsit portmoneul dat în buzunarul hoţului reţinut. Respectiv suspectul a fost condus la Comisariatul de poliţie din sectorul Centru al capitalei pentru documentare.

Oamenii legii deţineau informaţii precum că bărbatul în cauză este preocupat de furturi din buzunare, în special în transportul public. Astfel au fost realizate mai multe acţiuni operative în vederea reţinerii făptaşului.

În prezent sunt acumulate probe suficiente în vederea intentării unei cauze penale pentru pungăşie. Suspectul riscă să fie pedepsit cu amendă în mărime de la 6 la 10 mii lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, ori închisoare de pînă la 2 ani. 

Este de menţionat că suspectul a fost reţinut săptămâna precedentă în flagrant delict la fel pentru furt din buzunare.


Sursa: UNIMEDIA



0 Comments: