luni, 10 ianuarie 2011
captură video
|
Antrenorul portughez a sărbătorit în faţa băncii de rezerve a lui Villarreal golul lui Kaka, iar Cani a aruncat cu o sticlă în el. Pentru gestul său, fotbalistul a primit cartonaşul roşu.
Real Madrid se menţine în plasa liderului din Primera Division, FC Barcelona, la două puncte în spate, după victoria foarte importantă, cu 4-2, obţinută contra formaţiei de pe locul trei, Villarreal. Victoria a fost obţinută însă cu mari emoţii, după ce oaspeţii au condus cu 2-1 şi cu golul de 3-2 marcat de Cristiano Ronaldo, abia în minutul 79.
Desprinderea a venit în minutul 82, când Kaka a semnat primul gol al sezonului, iar reuşita a însemnat o descătuşare pentru antrenorul Jose Mourinho. Portughezul s-a bucurat în stilu-i binecunoscut, în faţa adversarilor, iar acum a ales să meargă în faţa băncii de rezerve a lui Villarreal. Asta i-a înfuriat la culme pe jucătorii "Submarinului Galben".
Mijlocaşul Cani, în mod special, marcatorul primului gol (el a fost schimbat în minutul 73) s-a enervat şi nu s-a putut abţine să nu arunce cu o sticlă spre antrenorul Realului. Iniţial a vrut să o arunce cu putere spre faţa lui Mourinho, apoi a trimis-o doar cu boltă spre lustian. Pentru gestul său, Cani a primit cartonaş roşu din partea arbitrului.
0 Comments:
Post a Comment