(video) Dodon despre crearea Prezidiului Guvernului: AIE nu are încredere în prim-ministrul desemnat

miercuri, 12 ianuarie 2011

(video) Dodon despre crearea Prezidiului Guvernului: AIE nu are încredere în prim-ministrul desemnat
Foto: UNIMEDIA

"Primul element care denotă neîncrederea maximă în cadrul AIE  este crearea Prezidiului, care trebuie să examineze toate proiectele de hotărâre de Guvern. Acest lucru înseamnă că Alianța nu are încredere în premierul desemnat, iar componentele AIE nu au încredere unul în altul. Actul de guvernare în care mebrii alianței nu au încredere în prim-ministru va fi un act neeficient."



Declarația aparține deputatului PCRM, Igor Dodon, lansată astăzi, 12 ianuarie, ca urmare a deciziei AIE de a constitui un Prezidiu al Executivului. La rândul lor, reprezentanții AIE susțin că existența prezidiului nu a fost  a fost reglementată acum 10 ani și are ca scop îmbunătățirea activității Guvernului.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, afirmă că existența acestei instituții a fost reglementată prin lege încă din anii "90, iar AIE doar o ”pune în mișcare”. Și vicepreședintele PD, Valeriu Lazăr, i-a replicat comuniștilor că prezidiul este o instituție care a existat de foarte mulți ani în guvernele anterioare și problema încrederii nu trebuie pusă: ”Constituirea prezidiului Guvernului nu înseamnă lipsa de încredere. Înseamnă să consolidăm calitatea actelor guvernamentale.”

Precizăm că tot astăzi, premierul desemnat Vlad Filat a confirmat că Guvernul Republicii Moldova va avea un Prezidiu. Acesta va fi reprezentat de prim-ministrul, vicepremieri și va aproba proiectele ordinii de zi a ședințelor Executivului.





Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: