Partidele din cadrul AIE-2 trebuie să se preocupe de priorităţi “non-politice”

luni, 10 ianuarie 2011

Partidele din cadrul AIE-2 trebuie să se preocupe de priorităţi “non-politice”
Foto: cenusadi.wordpress.com

Priorităţile guvernării pentru 2011 sunt mai mult decât evidente, chiar dacă la moment atenţia este îndreptată spre probleme de ordin politic. 

Primordial din punctul meu de vedere rămâne traversarea perioadei dificile de iarnă si identificarea resurselor necesare pentru subventionarea păturilor nevoiaşe ale populaţiei aflate în dificultate de a plăti pentru gazele naturale consumate tot mai costisitoare. Consecinţele majorării recente a preţului la hidrocarburi pentru Moldova vor lovi în primul rând în consumatorii simpli, de aceea, cât timp autorităţile nu sunt capabile să obţină reducerea preţurilor creşte responsabilitatea lor pentru ajutorarea segmentelor social vulnerabile. Acest subiect trebuie sa preocupe toate partidele ajunse în Parlament, deoarece în campania electorală au fluturat cu lozinci populiste de stângă, inclusiv PLDM, PDM sau PL. 


In acest sens, reapare în discuţie Bugetul ţării pentru 2011, abandonat din cauza disputelor şi competiţiei electorale dintre componentele fostei Alianţe pentru Integrare Europeană. Posibil, îndată după alegerea spicherului parlamentului, pe ordinea de zi trebuie pusă votarea legii privind bugetul pentru 2011, care însă şi de această poate întâmpina piedici din cauza alegerilor locale. Posibil, anumite partide vor încerca să influenţeze astfel alocaţiile bugetare susţinându-şi organizaţiile teritoriale în unităţile administrativ-teritoriale în care deţin o anumită pondere, dorind să-şi consolideze poziţiile în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate.

Recuperarea economică şi stimularea investiţiilor sunt alte două priorităţi urgente. Fără aceste componente autorităţilor le va fi greu să ridice bunăstarea populaţiei şi să-şi confirme sustenabilitatea în calitate de variantă alternativă la o guvenare alcătuită din comunişti. Din acest punct de vedere, o coaliţie de guvernare de dreaptă va avea la îndemână asistenţa externă promisă în 2010 şi care urmează să fie furnizată în practică Chişinăului deja viitorul an. În cazul unei guvernări de stângă, se întrevăd mai multe riscuri în legătură cu recepţionarea celor 2 miliarde de dolari pe motivul deficitului de încredere faţă de PCRM. Chiar dacă oficial partenerii occidentali colaborează cu orice guvernare, în realitate nimeni nu doreşte să investească acolo unde voinţa politică este ostilă, iar reformele sunt mimate şi/sau tărăgănate.

Continuare pe blogul lui Dionis Cenusa... 

sursa: Unimedia

0 Comments: