Un radioascultator "Echo Moskvî" din Tiraspol: Trăiesc sub regim de ocupaţie. Parlamentarul rus, Serghei Mironov: Nu e adevărat. Locuitorii Transnistriei sunt contra evacuării armatei a 14-a

joi, 15 iulie 2010

Un radioascultator
Foto: flickr.com

"Tiraspolul nu se află sub regim de ocupaţie. Majoritatea locuitorilor regiunii transnistrene nu sunt de acord cu evacuarea armatei a 14-a, pentru că se tem şi înţeleg ce pericol îi paşte, mai ales când persoane de tipul lui Ghimpu desemnează astfel de "aniversări", a declarat preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Rusiei, Serghei Mironov, în cadrul unui dialog interactiv cu radioascultătorii "Echo Moscvî", după ce un radoascultător care s-a prezentat  ca fiind din capiatala regiunii transnistrene, a declarat că trăieşte sub un regim de ocupaţie.


"Vă sun din oraşul Tiraspol, care se află până acum sub ocupaţie. Spuneţi-mi, vă rog, fiind atât de indignată de decretul lui Ghimpu, Rusia până acum este aliatul lui Hitler?", a întrebat radioascultătorul, făcând aluzie la Pactul "Molotov-Ribbentrop".  El a mai adăugat că anume Rusia a fost cea care a impus Curtea Constituţională din Moldova să anuleze Decretul prezidenţial  al lui Mihai Ghimpu.

La rîndul său, Mironov a spus că unii politici din Moldova, care au obiceiul de a specula cu evenimentele istorice, "sfîrşesc, de obicei, nu prea bine."

sursa: Unimedia

0 Comments: