Departamentul Instituțiilor Penitenciare donează salariul pentru două zile în suportul victimelor inundațiilor

miercuri, 14 iulie 2010

Departamentul Instituțiilor Penitenciare donează salariul pentru două zile în suportul victimelor inundațiilor
Foto: UNIMEDIA

Satul Nemțeni pe jumătate sub apele Prutului

După ce o serie de instituții din Republica Moldova au luat decizia de a dona salariul pentru o cu scopul de a ajuta victimele care au avut de suferit în urma inundațiilor, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a hotărât să se alăture acestei acțiuuni, însă nu cu salariul pentru o zi, ci două zile.


Efectivul sistemului penitenciar a precizat că situația persoanelor care au avut de suferit în urma viiturilor de pe Prut nu i-a lăsat indiferenți.

UNIMEDIA amintește că că la mijlocul săptămînii trecute, Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, împreună cu un grup de colaboratori ai Penitenciarului nr. 7 Rusca au participat la activităţi de lichidare a consecinţelor inundaţiilor din localităţile Nemţeni şi Cotul Morii din raionul Hînceşti, contribuind la construcţia şi întărirea digurilor de protecţie în regiunile ce riscau să fie inundate, de asemenea acordînd ajutor sinistraţilor şi asigurînd securitatea acestora, intervenind cu echipament special şi unităţi de transport de capacitate mare pentru intervenţii în zonele unde altă tehnică nu are acces.

De asemenea, persoanelor din aceste localităţi le-au fost aduse din partea sistemului penitenciar pîine, apă şi obiecte de primă necesitate.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: