SUA oferă sinistraţilor obiecte de primă necesitate în valoare de 250 de mii de dolari

joi, 15 iulie 2010

SUA oferă sinistraţilor obiecte de primă necesitate în valoare de 250 de mii de dolari
Foto: piticulvesel.ro

Statele Unite ale Americii vor furniza pătucuri pentru copii, perne, pături, albituri, saci de dormit, şi obiecte de igienă personală, în valoare de peste 250 mii dolari pentru persoanele din zonele afectate. Totodată, Ambasada SUA va dona 50 de mii de dolari pentru procurarea obiectelor de prima necesitate pentru cei afectaţi.


Ambasada SUA "apreciază reacţia rapidă a Guvernului Republicii Moldova de a face faţă necesităţilor umanitare ale cetăţenilor săi în regiunile afectate" şi este gata să examineze posibilitatea acordării asistenţei suplimentare în cazul viitoarelor solicitări de acest fel din partea Guvernului Republicii Moldova.

UNIMEDIA aminteşte că anterior, Guvernul Republicii Moldova a cerut ajutor statelor membre ale Uniunii Europene, SUA şi CSI pentru depăşirea situaţiei create în urma calamităţilor naturale. 

sursa: Unimedia

0 Comments: