luni, 12 iulie 2010
![]()
Dumitru Pulbere, președintele CC
Foto: UNIMEDIA |
"Decizia Curții Constituționale cu privire la decretului președintelui interimar Mihai Ghimpu nu a fost influențată politic". Declarația aparține președintelui Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, lansată astăzi într-o intervenție la PublikaTV.
"Faptul că decizia Curții ar fi fost influențată politic este doar părerea invitaților dvs din studio. Eu pot să vă spun că în toată istoria sa, Curtea Constituțională nu a fost niciodată influențată de cineva. Hotărârea definitivă va fi publicată în Monitorul Oficial", a conchis Pulbere, care a declarat că Mihai Ghimpu a atins probleme politice și istorice îmbrăcate în haine juridice, "fapt care nu i-a reușit".
UNIMEDIA amintește că decretul lui Mihai Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată drept zi a ocupației sovietice, este neconstituțional. Decizia a fost adoptată de către Curtea Constituțională și a fost făcută publică azi, 12 iulie. În cadrul ședinței Curții Constituționale, PCRM l-a acuzat pe Mihai Ghimpu că prin emiterea decretului și-ar fi depăşit atribuţiile constituţionale, încălcând 13 articole din Constituţie.
0 Comments:
Post a Comment