„Hai Moldova” mai încearcă o dată

luni, 24 octombrie 2011

„Hai Moldova” mai încearcă o dată
Foto: moldcell.md

În 2012 Moldova va mai face curăţenie în țară încă o dată. Dacă ai observat că e murdar la tine în localitate, oamenii sunt indiferenți și își lasă gunoiul în parc sau îl duc în pădure, atunci ia atitudine și înscrie-te în echipa Hai Moldova.


Pentru a te înscrie este nevoie să trimiți până la 30 octombrie, la adresa electronică: info@hai.md, un CV şi să spui în câteva propoziţii de ce vrei să participi.

La acțiunea de anul trecut, Hai Moldova a adunat peste 100,000 de voluntari care au strâns aproape 7,000 t de gunoi din natură.

UNIMEDIA precizează că Hai Moldova este o acţiune de implicare socială care la 16 aprilie 2011 a organizat prima Zi de Curăţenie Naţională, într-o singură zi. În 2012, Hai Moldova se va alătura acţiunii “Let’s Do It, World”, iniţiată de mişcarea “Let’s Do it”, în care se vor implica în jur de 100 de ţări şi 100 de milioane de voluntari.

Vezi cum a fost la prima curățenie din 16 aprilie 2011:



Vezi de unde a început totul:



Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: