Decizia FMF: Bursuc - suspendat pe 2 ani, 50 mii de lei amendă pentru Sfântul Gheorghe

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Decizia FMF: Bursuc - suspendat pe 2 ani, 50 mii de lei amendă pentru Sfântul Gheorghe
Foto: ziare.com

Federaţia Moldovenească de Fotbal a luat o decizie cu privire la cazul de sâmbătă, 22 octombrie, din timpul meciului Iskra-Stal - Sfântul Gheorghe, când mijlocaşul surucenilor, Iulian Bursuc l-a lovit pe arbitrul partidei. Astfel, Comitetul de Competiţii şi disciplină a luat decizia de a-l suspenda pe Bursuc pentru 2 ani, timp în care, potrivit regulamentului, el nu va putea juca deloc fotbal.


Nici clubul Sfântul Gheorghe nu a rămas nepedepsit în urma acestui incident. Membrii Comitetului au sancţionat echipa cu 50.000 de lei amendă, iar suma trebuie să fie achitată până pe 28 noiembrie. Astfel, clubul şi fotbalistul împreună au încălcat 3 articole ale Codului Disciplinar.

În acelaşi timp, Federaţia a mai aplicat încă două sancţiuni pentru Andrian Sosnovsckii de la Milsami-Ursidos şi respectiv pentru antrenorul şi medicul echipei Saxan, Ivan Burduniuc şi Fiodor Tamurcov. Sosnovsckii a primit suspendare pentru 2 etape ale Campionatului, iar oficialii de la Saxan nu pot participa în cadrul a 2 etape ale Cupei Moldovei la Fotbal.

UNIMEDIA aminteşte că duminica trecută, 22 octombrie, mijlocaşul echipei Sfântul Gheorghe, Iulian Bursuc l-a luat la pumni pe arbitrul meciului cu Iskra-Stal. Totuşi, fotbalistul a anunţat în această săptămână că pleacă de bună voie din fotbal. Bursuc şi-a explicat gestul din timpul partidei drept nemulţumire faţă de decizia arbitrului de-ai acorda cartonaş roşu.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: