Filme de Cannes şi Oscar la Chişinău

luni, 24 octombrie 2011

Filme de Cannes şi Oscar la Chişinău
Filmul „Morgen”

Din 28 octombrie, timp de câteva săptămâni, la Chişinău va rula o serie de filme care au făcut şi încă fac istoria filmului românesc. Vineri, la cinema Gaudeamus va avea loc premiera filmului „Morgen”, al regizorului Marian Crişan – laureat „Palmes d'Or” pentru scurtmetrajul „Megatron”, Festivalul de la Cannes 2008. 


„Morgen” este istoria unui cetăţean turc care ajunge întâmplător în România, în încercarea de a trece ilegal frontiera spre Ungaria, de unde speră să ajungă în Germania, la fiul său. Filmul „Morgen” este propunerea României pentru Premiile Oscar 2012. 

La 10 noiembrie va avea loc premiera filmului „Marfa şi banii” (2001), de Cristi Puiu, prima peliculă românească selectată la Festivalul de la Cannes după 1989. Filmul este considerat prima piatră de temelie a Noului Cinema Românesc, iar Cristi Puiu unul din granzii Noului Val. 

La 11 noiembrie va avea loc premiera filmului „Moartea Domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, recompensat cu Premiul „Un certain regard”, Festivalul de la Cannes 2005.

La 18 noiembrie va avea loc premiera filmului „Aurora’’, ultimul film al regizorului Cristi Pui, care a fost prezentat în secţiunea „Un certain regard” a Festivalului de la Cannes 2010.

La 1 și 2 decembrie se va încheia seria premierelor cu filmele documentare „Metrobranding” şi „Victoria”, regizate de Ana Vlad şi Andi Voicu, produse de aceeaşi casă de producţie - Mandragora. 

Proiecţiile au loc la cinema Gaudeamus în fiecare zi la 18.00 şi 20.00, iar în weekend la 16.00, 18.00, 20.00.

Prezentarea filmelor la Chişinău va avea loc datorită unei colaborări dintre Mandragora şi ALTFilm. Evenimentul este susţinut de Institutul Cultural Român „Mihail Eminescu”. 

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: