(video) Au povestit în fața camerei cât costă o notă de 9

miercuri, 26 octombrie 2011

(video) Au povestit în fața camerei cât costă o notă de 9
Foto: captura video/Curaj TV

Elevii unui gimnaziu din Cucuruzeni, raionul Orhei, au mărturisit în fața camerei de luat vederi că sunt nevoiți să dea bani profesorilor în schimbul unei note mai bune. În cadrul unui video postat pe internet de Curaj.tv, tinerii recunosc că oferă cadouri dascălilor pentru a avea relații bune cu ei.

Elevii se plâng că profesorii pun note scăzute, cu toate că vin pregătiți la oră. „Caută unse notele, vor mită. Profesoara de geografie cere pentru două note de zece 100 lei”, spune o tânără. Potrivit ei, pentru nota 9 la semestru, profesorii ar cere de la 100 până la 500 lei. 


Deși ştiu că asta se penalizează, nimeni nu a depus vreo plângere organelor competente. Nici părinţii nu vor să se implice.

Toate bune, însă, materialul video a ajuns și la directoarea gimnaziului, care a convocat o ședință cu profesorii, elevii din imagini și părinții acestora. Potrivit Asociației „Hyde Park”,  unul dintre părinţi şi-a pălmuit fata faţă de ceilalţi colegi, iar apoi, acasă, a aplicat forţa fizică împotriva copilului său.

„Asociaţia „Hyde Park” condamnă aplicarea forţei fizice şi agresiunea psihică a copiilor ca reacţie la ceea au discutat în cadrul trainingului Şcoala Curajului ţinut la Cucuruzeni, Orhei. Dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental, garantat de Constituţia RM şi de legislaţia internaţională, iar violenţa fizică şi psihică sunt interzise prin lege”, se menționează într-o declarație remisă presei. 

Pe acest caz a fost sesizată şefa Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, care a promis să investigheze situaţia.



Sursa: UNIMEDIA
Autor: Cristina Buzovschi


0 Comments: