duminică, 25 iulie 2010
Foto: wikimedia.org
|
Mircea Druc, ex-premierul moldovean din 1990-1991, împlineşte astăzi 69 de ani.
Mircea Druc este cunoscător a 7 limbi străine şi e considerat un adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa cu România.
Pentru activitatea desfăşurată, politicianul a primit distincţiile Medalia „Za osvoienie ţelinnîh zemeli" din Kazahstan (1958), Medalia „Meritul civic" din Republica Moldova (1996), titlul de Cetăţean de onoare al oraşelor Miami (SUA) şi Buşteni (România), titlul de Omul politic al anului 1992 în Republica Moldova.
Politician Mircea Druc a studiat la Facultatea de istorie şi filologie a Universităţii de Stat din Chişinău, apoi la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii de Stat din Leningrad.Urmează apoi studii de doctorat în economie la Institutul Americii Latine al Academiei de Ştiinţe din URSS de la Moscova. În anul 1970 a urmat un curs post-doctorat la Facultatea de Economie de la Universitatea de Stat "Lomonosov" din Moscova.
În anul 1972, Comitetul raional Lenin din Chişinău al Partidului Comunist al Moldovei decide excluderea lui Druc din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice cu următoarea justificare "pentru tolerarea opiniilor naţionaliste, a eşecului de a le opri şi a pierderii de vigilenţă".
Pleacă din nou la Moscova în 1975, lucrând ca lector, cercetător şi redactor ştiinţific. În paralel, urmează studii serale la Facultatea de Psihologie a Universităţii de Stat "Lomonosov" din Moscova.
În anul 1988, este fondator al Societăţii Culturale Române "Mihai Eminescu" din Cernăuţi, fiind ales în funcţia de vicepreşedinte al acesteia. În această calitate, el a contribuit la înfiinţarea primei clase cu predare în limba română din Cernăuţi.
La data de 25 mai 1990, este ales prim-ministru al RSS Moldova de către Sovietul Suprem al RSSM. Mirce Druc a fost destituit din funcţia de prim-ministru la 28 mai 1991 de către preşedintele Mircea Snegur, după ce a primit un vot de neîncredere din partea Parlamentului unicameral al RSSM.
Mircea Druc nu a putut să candideze la alegerile directe din decembrie 1991 pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, pentru că nu îndeplinea termenul minim de locuire în ultimii 10 ani în Republica Moldova, condiţie prevăzută în Legea electorală.
Politicianul a candidat ca independent la preşedinţia României la alegerile din 27 septembrie 1992, dar, fără sprijinul unui partid puternic, Mircea Druc a ieşit pe ultimul loc din cei 6 candidaţi cu 326.866 voturi (adică 2,75% din totalul voturilor).
În perioada 2001-2004, Druc este trimis pe postul de consilier pe probleme economice şi comerciale la Consulatul General de la Rio de Janeiro şi Ambasada României din Brasilia. Acolo a urmat un curs de perfecţionare la Colegiul de Informatică SOS Computadores din Rio de Janeiro şi cursuri de perfecţionare la Academia Diplomatică a MAE din Bucureşti.
În perioada septembrie - decembrie 2004 a fost membru al Partidului România Mare. Între anii 2005-2008, Mircea Druc a deţinut funcţia de consilier al Preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Mircea Druc vorbeşte foarte bine limbile spaniolă, portugheză, rusă, italiană şi franceză şi la nivel satisfăcător engleza şi ucraineana.
0 Comments:
Post a Comment