CEC: Încă 5 formaţiuni s-au înscris în calitate de participanţi la referendumul republican constituţional din 5 septembrie

vineri, 30 iulie 2010

CEC: Încă 5 formaţiuni s-au înscris în calitate de participanţi la referendumul republican constituţional din 5 septembrie
Foto: gdb.rferl.org

Comisia Electorală Centrală a înregistrat încă 5 formaţiuni politice în calitate de participanţi la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010. Acestea sunt Partidul Umanist, Mişcarea Social-Politică a Romilor, Partidul Naţional Român, Partidul Muncii - care s-au pronunţat pentru referendum şi Mişcarea social-politică „Forţa Nouă”, care nu şi-a expus opţiunea în problema supusă referendumului. Astfel, CEC a înregistrat deja 20 de participanţi.


Tot astăzi, CEC a aprobat Instrucţiunea cu privire la procedura de vot cu urna mobilă. În conformitate cu prezenta instrucţiune, în cazul în care alegătorii, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu pot veni în localul de votare, în urma cererii scrise a acestora vor vota la locul aflării lor. 

Cererile vor fi depuse la biroul electoral al secţiei de votare la care este înscris alegătorul, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00 dacă se prezintă şi certificat medical. Cererile se depun personal de către alegătorii solicitanţi. Persoana care se află în imposibilitate de a depune individual cererea, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, poate depune cererea prin intermediul unui membru al familiei sale sau, după caz, poate solicita asistentului social din cadrul primăriei intervenţia în acest sens. 

CEC a mai aprobat modelul şi textul buletinului de vot pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: