sâmbătă, 11 iunie 2011
Foto: Daily Mail
|
Experţii în comportamentul copiilor nu sunt foarte încântaţi de predispoziţia acestora de a deveni dependenţi de tehnologie.
Pe vremuri se mulţumeau cu o cutie pline de puzzle-uri, cu jocuri şi ursuleţi. Dar copiii devin din ce în ce mai dependenţi de tehnologie, ceea ce dă naştere generaţiei iKids, care se vor strădui să citească, să scrie şi să vorbească corect, avertizează experţii, citaţi de Daily Mail.
Dr. Aric Sigman, de la Societatea Regală de Medicină, susţine asta, în contextul în care prima tabletă pentru copii – InnoTab de la VTech – va fi lansată în Marea Britanie în august şi în America în toamnă.
Ţintind copiii între patru şi nouă ani, tableta încearcă să exploateze succesul iPad-ului printre tineri. Noua tabletă va un touchscreen color, un mp3 încorporat şi aplicaţii prietenoase pentru copii.
Selfridges se aşteaptă ca tableta să coste circa 80 de lire sterline şi să devină un cadou vânat de copii în perioada Crăciunului.
“Este absolut necesar ca micuţii să-şi petreacă cât mai mult timp cu putinţă interacţionând cu oameni reali, privind feţele părinţilor şi având contacte vizuale reale cu oamenii. Dacă nu o fac, atunci nu vor învăţa să vorbească atât de bine şi nu vor înţelege cum comportamentul lor îi afectează pe ceilalţi”, susţine dr. Sigman.
0 Comments:
Post a Comment