Ernest Vardanean a fost eliberat la solicitarea patriarhului Kiril

marți, 7 iunie 2011

Ernest Vardanean a fost eliberat la solicitarea patriarhului Kiril
Foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Jurnalistul Ernest Vardanean, condamnat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova, a fost eliberat pe 5 mai la cererea Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, anunță biroul de presă al Sfântului Etchmiadzin, scrie presa armeană.


Porivit sursei, la întoarcerea din America de Sud, Catolicosul tuturor armenilor, Gareghin al II-lea a primit o scrisoare de la Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, în care Kiril declară că a solicitat oficialilor de la Tiraspol eliberarea lui Ernest Vardanean.


În răspunsul său, Catolicosul tuturor armenilor i-a mulțumit Patriarhului rus pentru implicarea acestuia şi eforturile depuse.

Amintim că Ernest Vardanean a fost arestat de autoritățile transnistrene pe 7 aprilie 2010. Ulterior, el a fost condamnat de o instanţă de la Tiraspol, pentru înaltă trădare în favoarea Chişinăului, la 15 ani de închisoare cu regim sever.
Sursa: UNIMEDIA cu referire la armtoday.info


0 Comments: