(video) Vladimir Țurcan a produs "o explozie" în gospodăria Moldova Unită

miercuri, 16 martie 2011

(video) Vladimir Țurcan a produs
Foto: Privesc.EU

Ana Tcaci, fostul președinte al Partidului Moldova Unită, critică starea dezastruoasă la care a fost adusă formațiunea după venirea unui grup de deputați comuniști în frunte cu Vladimir Țurcan anul trecut. 

"Au produs o explozie în răbdarea membrilor partidului Moldova Unită. Ne-am consolidat anul trecut cu deputați comuniști, dar cred că acest lucru a fost o greșeală fatală. Nu pot fi consolidate două forțe - una comunistă și alta cu valori democratice. Din start, Moldova Unită a fost cotropită de cei care au venit din partea PCRM", a declarat Tcaci astăzi în cadrul unei conferințe de presă.


"De îndată ce au venit în formațiune, noi-veniții au fost schimbate structurile decizionale. Noi, cei care am fondat partidul ne aflăm în minoritate la luare deciziilor. Partidul a fost divizat în ai noștri și ai lor. Cei care au venit se considerau mai avansați, au început a gospodări la noi în partid. Au adus în partid diverse metode de lucru comuniste de genul "Ia nacialinik, tî durak", a ținut să puncteze Ana Tcaci.

Reprezentanții Moldova Unită în frunte cu organizatoarea conferinței declară că pleacă din formațiunea condusă de Vladimir Țurcan și aderă la Partidul Politic pentru Unirea Moldovei, care va fi înregistrat în această lună.

Țurcan nu a comentat deocamdată acuzațiile Anei Tcaci. 

UNIMEDIA amintește că ieri, un grup de membri ai PMU au declarat că aderă la Partidul Democrat. Precizăm că la 12 ianuarie 2010, comuniștii Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc, Ludmila Belcencova şi Valentin Guznac au plecat din PCRM și au aderat la Partidul Moldova Unită.



Sursa: UNIMEDIA 
Video: Privesc.eu 


0 Comments: