Băsescu: Acordul de finanţare nerambursabilă al României cu Republica Moldova va include și cooperarea în sectorul energetic

joi, 17 martie 2011

Băsescu: Acordul de finanţare nerambursabilă al României cu Republica Moldova va include și cooperarea în sectorul energetic
Foto: Presidency România

În Acordul de finanţare nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro încheiat de România cu Republica Moldova va fi introdus şi sectorul energiei, a declarat Preşedintele Traian Băsescu, la București, la începutul întrevederii cu vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, Iurie Leancă. 


Potivit Agerpres, Băsescu a mai menţionat că a discutat despre acest subiect duminică, 13 martie, cu premierul Vlad Filat, adăugând că această modificare a Acordului trebuie făcută prin două protocoale care să fie introduse în anexă.

La rândul său, ministrul Iurie Leancă a arătat că a ţinut ca această vizită la Bucureşti, desfăşurată la două luni de la constituirea noului guvern de la Chişinău, să fie inclusă între primele sale deplasări externe, având în vedere că România este un partener extrem de important în efortul Republicii Moldova de modernizare şi reaşezare pe un "făgaş durabil şi european".

Reamintim că, acordul de finanţare nerambursabilă dintre România şi Republica Moldova, în valoare de 100 milioane de euro oferite de Bucureşti Chişinăului pe durata următorilor patru ani, în baza unor proiecte de cooperare bilaterală, a fost semnat în 27 aprilie 2010, la Bucureşti, cu ocazia unei vizite oficiale la Bucureşti a fostului preşedinte interimar Mihai Ghimpu.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la AgerPres


0 Comments: