Poziţia a 7-a pentru Zdob şi Zdub la Eurovision. VEZI aici ordinea în care vor evolua celelalte ţări

marți, 15 martie 2011

Poziţia a 7-a pentru Zdob şi Zdub la Eurovision. VEZI aici  ordinea în care vor evolua celelalte ţări
Foto: freebettingonline.co.uk

Reprezentanta Republicii Moldova la cea de a 56-a ediţie a concursului european de muzică Eurovision 2011, formaţia Zdob şi Zdub, va evolua la Düsseldorf pe 12 mai, în cadrul celei de-a semifinale, sub numărul 7. Ordinea în care vor urca participanţii pe scenă a fost stabilită astăzi, 15 martie în urma unei trageri la sorţi.


Toţi participanţii, reprezentanţii celor 38 de ţări, şi-au primit deja locurile în semifinale. Potrivit site-lui oficial al Eurovison, acestea vor concura pe lângă cele cinci finaliste calificate deja: Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania şi Italia.

În marea finală, Franţa îşi aşteaptă concurenţii pe locul 11, Italia pe locul 12, Marea Britanie pe locul 14, Germani pe 18, iar Spania pe 22, care îşi poate alege singură locul în finală.

Rusia va ieşi pe marea scenă a 7-a, în cadrul celei de întâi semifinale. Cât priveşte România, aceasta la fel ca Moldova va participa în cadrul celei de a doua semifinale pe locul 14.

Costul biletelor la cele două semifinale variază între 29-119 euro.

Finala concursului Eurovision 2011 va avea loc în 14 mai şi va avea 25 de ţări concurente, câte 10 calificate în fiecare semifinală şi cele cinci mari ţări participante direct în finală. Cele trei competiţii (din 10, 12 şi 14 mai) se vor desfăşura pe scena din Arenele Fortuna, Dusseldorf, după ce, la ediţia de anul trecut, trofeul Eurovision a fost câştigat de Germania reprezentată de Lena cu piesa "Satellite". 

Este pentru a doua oară când formaţia Zdob şi Zdub va reprezenta Republica Moldova la concursul Eurovision. În 2005, Zdubii s-au clasat pe locul 6, cu piesa "Bunica bate toba”. Acesta este cel mai bun rezultat al ţării noastre în cei 6 ani de când este participantă la concursul muzical internaţional. În anii precedenți, Moldova a mai fost reprezentată de Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Arsenium și Natalia Gordienco, Olia Tira şi Sun Stroke Projects. 

Vezi mai jos poziţiile pe care ţările participante la Eurovision vor merge în semifinale.

Prima semifinală: 

1.Polonia
2.Norvegia
3.Albania
4.Armenia
5.Turcia
6.Serbia
7.Rusia
8.Elveţia
9.Georgia
10.Finlanda
11.Malta
12.San Marino
13.Croaţia
14.Islanda
15.Ungaria
16.Portugalia
17.Lituania
18.Azerbaijan
19.Grecia

A doua semifinală:

1.Bosnia şi Herţegovina
2.Austria
3.Olanda
4.Belgia
5.Slovacia
6.Ucraina
7.Moldova
8.Suedia
9.Cipru
10.Bulgaria
11.Macedonia
12.Israel
13.Slovenia
14.România
15.Estonia
16.Belarus
17.Letonia
18.Danemarca
19.Irlanda

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: