Din 2010, bugetul BNM va fi supus controlului

joi, 17 februarie 2011

Din 2010, bugetul BNM va fi supus controlului
Foto: mdn.md

Bugetul Băncii Naţionale a Moldovei pentru anul 2010 va fi primul buget al BNM supus controlului. Despre aceasta a anunţat astăzi, 17 februarie 2011, preşedintele comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă. Acesta susţine că până în prezent, bugetul Băncii Centrale era aprobat şi executat într-o manieră netransparentă.


"Organizaţia Naţiunilor Unite ne va ajuta ca să implementăm legislaţia la nivelul tuturor întreprinderilor independente, ca să nu avem instituţii despre bugetul cărora nu avem habar, aşa cum este cel al Băncii Naţionale", a declarat Ioniţă. 

"Parlamentul le oferă unor astfel de instituţii - independenţă, iar obligaţia conducătorilor este să-şi dea raportul în faţa opiniei publice", a spus Veaceslav Ioniţă. Acesta susţine că modul de executare a bugetului Băncii Naţionale pentru anul 2010 urmează să fie verificat de către Curtea de Conturi.

Menţionăm că preşedintele comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe a lansat aceste declaraţii pe marginea normei legislative discutată astăzi în Parlament, prin care se impune ca autorităţile de reglementare să-şi facă publice bugetele şi veniturile personalului de conducere. Conform aceste norme, salariul șefului unei instituții de stat nu trebuie să depășească 3-5 salarii medii ale insituției.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: