Poliţia a contracarat punerea în circulaţie a unei cantităţi mari de droguri

duminică, 13 februarie 2011

Poliţia a contracarat punerea în circulaţie a unei cantităţi mari de droguri
Foto: captura video/cgp.md

Circa 5 kg de canabis, care ar purtea fi realizat pe piaţa neagră la un preţ de aproximativ 80 mii lei, a fost depistat de către ofiţerii Comisariatului general de poliţie al mun. Chişinău în colaborare cu colegii din CPs Centru, la un locuitor din Capitală de 38 ani. Drogurile se aflau într-o geantă, special ambalate în 10 pachete în formă cilindrică.


Ca urmare a prelucrării unei informaţii operative parvenite, oamenii legii au reuşit contracararea punerii în circulaţie a drogurilor. Acţiunile de reţinere a suspectului au avut recent în municipiul Chişinău, în timp ce se deplasa cu un taxi. Respectiv automobilul a fost stopat şi escortat la Comisariatul de poliţie Centru, unde a fost efectuată cercetarea unităţii de transport. Masa vegetală respectivă a fost sigilată şi prezentată experţilor pentru a fi supusă expertizei criminalistice de specialitate.

De asemenea, se prelucrează versiunea provenienţii drogurilor cât şi destinaţia lor, în special stabilirea cercului de persoane privind implicarea lor în cazul dat. Deocamdată bărbatul este cercetat în stare de libertate, concomitent se acumulează probele suficiente în vederea intentării unei cauze penale.

În cazul în care, suspectul va fi găsit vinovat de cele incriminate riscă privaţiune de libertate de la un an până 6 ani de închisoare.

Pe parcursul anului precedent poliţia capitalei a înregistrat 673 infracţiuni legate de droguri dintre care 623 cauze penale deja au fost remise organelor de procuratură.

Sursa: UNIMEDIA


0 Comments: